700 de kilograme de chiștoace colectate și valorificate energetic în cadrul campaniei
ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT

28 Iulie 2020

București, 28 iulie 2020 – 700 de kilograme de mucuri de țigară au fost colectate în primele 9 luni ale campaniei ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT, o inițiativă British American Tobacco desfășurată în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 al Capitalei și asociația Green Academy. Campania derulată de British American Tobacco reprezintă o premieră pentru România, deoarece mucurile de țigară colectate selectiv în coșurile stradale speciale amplasate în cele mai aglomerate zone din sectorul 3 al Capitalei sunt în final valorificate energetic.

Cele 700 de kilograme de mucuri de țigară (echivalentul a peste 1,4 milioane de chiștoace) sunt colectate selectiv, stocate în containere de plastic și transportate la stația de sortare, de unde sunt transmise împreună cu alte deșeuri valorificabile energetic către fabricile de ciment, în vederea valorificării prin incinerare cu recuperare energetică. Valorificarea energetică a chiștoacelor este o tehnologie dezvoltată recent, cu exemple de succes în state precum Canada și Statele Unite ale Americii, dar și în câteva state din Europa precum Franța, Germania sau Marea Britanie.

„Ne bucură că prin intermediul campaniei noastre am contribuit la o premieră în România și anume valorificarea energetică a mucurilor de țigară. De asemenea, pe lângă cantitatea colectată, succesul inițiativei se măsoară și prin dorința manifestată de autoritățile locale din Iași, Sibiu sau Constanța de a implementa o infrastructură similară cu cea dezvoltată în Sectorul 3 al Capitalei. Sperăm să reușim să ajungem în cât mai multe orașe din țară și să transformăm acest proiect pilot într-un model de bună practică la nivel național”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, British American Tobacco Aria Europa Centrală și de Sud.

Din păcate, evaluarea realizată de reprezentanții autorităților locale arată că parte dintre coșurile stradale special create pentru colectarea selectivă a mucurilor de țigară amplasate în punctele cu trafic intens de persoane din sectorul 3 al Capitalei au fost deteriorate sau vandalizate.

„Fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil. Nu doar pentru sine, dar și pentru comunitatea în care trăim. Sigur, nu este ușor să schimbăm comportamente și mentalități, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm și să luăm măsuri, chiar și punitive, pentru educare. Treaba noastră este să asigurăm condițiile optime pentru a avea cu toții un comportament civilizat. Și, da, nu este tipul de obiectiv pe care să-l realizăm peste noapte dar, cu informare, cu prevenție, cu exemplul pozitiv, vom ajunge să avem orașul modern și civilizat în care dorim cu toții să trăim. Parteneriatele de acest gen sunt un start excelent și vom continua în aceeași direcție. Și mă bucură faptul că și alte orașe din țară preiau modelul. Iar dacă fumatul este o alegere personală, păstrarea curățeniei în oraș este o obligație pentru fiecare dintre noi. #FiiCuNoi #NuFiGunoi”, a declarat Robert Negoiță, Primarul Sectorului 3 al Capitalei.

La începutul lunii octombrie 2019, British American Tobacco, liderul pieței de tutun din România, a lansat campania ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT prin care fumătorii sunt invitați să-și arunce chiștoacele în scrumiere de exterior speciale și astfel să voteze pentru lucruri inedite ca „pizza sau hamburger?”, „trezit de dimineață sau culcat târziu în noapte?”, „ochelari de soare sau ochelari de ski?”. Scrumierele au fost amplasate în puncte cu circulație intensă din Sectorul 3, urmând ca în viitor campania să fie dezvoltată și în alte zone din București și din țară.

Despre BRITISH AMERICAN TOBACCO ROMÂNIA

  • British American Tobacco este lider de piață cu peste 53% din piața tutunului din România

  • În România, British American Tobacco este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, plătind anual aproximativ 1,8 miliarde de euro sub formă de accize și impozite (din totalul de 3 miliarde de euro cât însumează întreaga industrie a tutunului)

  • British American Tobacco este un angajator strategic, cu peste 3.000 de locuri de muncă create în mod direct și alte 30.000 de locuri de muncă create indirect, prin intermediul lanțului de aprovizionare și distribuție

BAT
Twitter

BAT
LinkedIn

BAT
YouTube

BAT
Global Careers

X

Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim, inclusiv despre modul în care le poți dezactiva, consultând politica noastră.

Salvează
Acceptă toate